widgeo.net

13 iunie 2015

Profanare, sau "misiune"?!


Credincioșii nu mai au răbdare, Sfantul Ardealului trebuie canonizat!



Măicuţele de la mănăstirea Prislop/Hunedoara au trait o întîmplare unică pînă în prezent în istoria mai nouă a sfîntului lăcaș, respectiv în perioada de după ’89, de cînd odihnește aici fostul duhovnic al obștei de aici, părintele Arsenie Boca, recunoscut printre credincioșii din toată țara drept „Sfîntul Ardealului”. Astfel, în noaptea de 12/13 Iunie 2015, măicuțele au descoperit că cineva a săpat în locul unde odihnește cel mai mare duhovnic care a viețuit în spațiul românesc, ulterior fiind descoperit și făptașul, un bărbat în vîrstă de 45 de ani, atrăgînd astfel atenția PF Daniel că Sfîntul Ardealului așteaptă să fie canonizat. În ultimii ani mănăstirea Prislop a devenit un fel de „Ierusalim” al ortodoxiei  din spațiul mioritic, majoritatea românilor așteptînd cu nerăbdare decizia BOR de a-l canoniza pe vrednicul de pomenire, părintele Arsenie Boca...


 


<3 Sfîntul Ardealului "grăbit" spre canonizare... Credincioșii nu mai au răbdare!!! :) www.sfantularsenieboca.blogspot.ro ** Oarece detalii se pot consulta aici: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/Un+barbat+a+sapat+o+groapa+peste+mormantul+parintelui+Arsenie+Bo
Posted by Romania Ortodoxa - Mari duhovnici ai neamului on 13 Iunie 2015

6 comentarii:

  1. Ca să fie canonizat, Arsenie Boca trebuie să îndeplinească anumite condiţii impuse tot de B.O.R., ori acest părinte nu le împlineşte, fiindcă trupul său a putrezit în mod obişnuit, ca la orice om normal. Nu este sfânt, în nici un caz. Iar acele oseminte care au fost dezgropate de 3 ori până acum nu au făcut nici un fel de minuni, s-avem iertare.
    B.O.R. ştie el de ce este reticent şi nu face vreun pas în acest sens.
    Cel mai probabil că nici nu va face, cu toţi credincioşii care vor acest lucru. Nu se pune problema cu ce vrea norodul. Dacă nu este sfânt, atunci degeaba se agită omenirea...
    Sunt mulţi alţi preoţi în jurul cărora nu se face atâta vâlvă. Şi aceia chiar merită canonizaţi... E o chestiune de marketing aplicată eronat., atâta tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cunosc condițiile pentru canonizare... Încîlcită treabă! Cum va fi Voia lui Dumnezeu, nu-i nicidecum după noi :) Mulțămesc pentru zăbovire...

      Ștergere
    2. Să citim viaţa Sf. Nectarie, precum şi moartea acestuia. Acela DA sfânt. Nu Arsenie Boca...
      Eu cunosc o femeie care este "văzătoare cu duhul" cum se spune. Ştie viaţa fiecărei persoane fără ca măcar s-o fi cunoscut vreodată. Şi nu e ghicitoare sau alte prostii de-astea. Ci, pur şi simplu, este o femeie simplă, evlavioasă, cu mare credinţă în Dumnezeu, care iese din casă doar duminica, pe la biserică. E bătrână, cu un înalt spirit către ceruri. Cu toate astea, nu este sfântă. Are câteva daruri în plus faţă de mulţi dintre noi, e adevărat, dar nicidecum sfântă...
      Aste e!
      E lung şi anevoios drumul către inima lui Dumnezeu şi nu toţi cei care sunt credincioşi cu adevărat sunt binecuvântaţi. Aşa că... mai bine ne revenim în fire cu Arsenie Boca...


      Mulţumesc şi eu!

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  2. E încurcată rău treaba... Știți cum e: oamenii aleargă la Biserică, la sfintele moaște, așa, în culmile disperării, parcă m-aș risca să spun că este un fel de "tîrguială" cu Dumnezeu, de-aici se-ncurcă lucrurile... Iar, apropo de Prislop, de mormîntul părintelui, eu am fost o singură dată acolo și credeți-mă că am avut un șoc, în sensul bun, m-am întors "altfel" și nu mă-ncadrez în categoria celor care caută cruci lăcrimînde prin copaci șamd, asta așa, nu că aș judeca pe alții, dar ca idee. Cercetez mereu, tocmai ca să nu rătăcesc deoarece nu este de colo lucru să pornești, să-ți propui să mergi pe calea înduhovnicirii care ascunde capcane și bariere de unde te aștepți cel mai puțin! Iaca, în mediul virtual (FACEBOOK) am trei pagini (Arsenie Boca - Sfantul Ardealului, Dar din har și Romania Ortodoxa - Mari duhovnici ai neamului) unde postez și pentru alți rîvnitori ceea ce găsesc eu în căutările mele, asta așa ca să ajut cu cît pot, cu cît mă pricep, pur și simplu pentru a nu îngropa talantul cu care m-a binecuvîntat bunul și milostivul Dumnezeu... Doamne-ajută cu spor și binecuvîntare și mai poftiți pe-aici, cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred în Dumnezeu şi în Minunile Părintelui Arsenie Boca. Am fost o singura dată la Mormântul Părintelui şi sunt sigură că şi de acolo a făcut şi face minuni. Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere